logo
RNTV Live

PSD s-a încins din nou! Dragnea l-a criticat pe Grindeanu în Parlament!

dragnea_grindeanu
Ciprian Radu

PSD s-a încins din nou, după ce ministrul de Finanțe Viorel Ștefan și premierul Sorin Grindeanu nu au fost prezenți în Parlament, la votul pe Legea salarizării bugetarilor.

Șeful partidului, Liviu Dragnea, l-a criticat pe premier chiar în Parlament. La final, s-a ferit să vorbească despre o eventuală înlocuire a lui Grindeanu. A făcut-o însă, tranșant chiar, numărul 2 din PSD…

„E o problemă faptul că azi Ministrul de Finanțe nu a venit în Parlament să susțină această lege, cu toate că avea timp. Am puterea politică să-mi asum acest lucru și să-mi cer scuze ca președinte al PSD că nu a venit. E o problemă pe care o vom regla în interior”, a spus Liviu Dragnea de la tribuna Parlamentului, după ce aleșii au votat Legea salarizării.

„Era bine să vină şi premierul, pentru că e o lege importantă, poate cea mai importantă din acest an”, a adăugat el, conform Digi 24.

Controversata Lege a salarizării unitare a fost adoptată astăzi de deputați, în ciuda nemulţumirilor sindicaliştilor, care ieri au aflat că majorările întârzie.

Legea a fost votată cu 188 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” și 47 de abțineri și va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

„Nu a fost o poziție confortabilă pentru mine și colegii mei că ministrul de Finanțe nu a fost aici să spună ce ne-a spus nouă de mai multe ori, că legea e sustenabilă”, a spus din nou președintele PSD la ieșirea din sala de plen, când s-a oprit să facă declarații presei.

Întrebat ce riscă Viorel Ștefan, Liviu Dragnea a răspuns: „Nu știu ce riscă, până la riscuri vorbim de o certitudine. A procedat incorect, a fost o ofensă”.

Întrebat dacă l-a sunat pe premier pentru a-i anunța rezultatul votului pe Legea salarizării, Dragnea a spus: „Nu sunt angajat la Guvern să fac astfel de informări”.

„Nu iau în calcul demiterea întregului Guvern”, a adăugat el.

Pe de altă parte, președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău nu s-a ferit.

„Acolo unde vom constata deficienţe, vom propune schimbarea de miniştri, inclusiv a Guvernului, dacă considerăm că acesta a încetinit ritmul aplicării programului de guvernare. PSD are oameni şi are o rezervă de cadre foarte bune care oricând pot înlocui un prim ministru”, a spus Bădălău.

Foto: psnews.ro

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor