Rafinăria Vega,  în timpul celor două războaie

După 114 ani de existență, Rafinăria Vega a reușit să supraviețuiască vitregiilor  vremurilor și să scrie o istorie a țițeiului pentru întreaga lume.

Înființată la la începutul secolului al IXX –lea, Rafinăria Vega avea să devină unul dintre punctele economice și strategice de maximă importanță ale Ploieștiului. Amplasată în zona de nord a orașului, departe de locuințele oamenilor, dar în vecinătatea căilor ferate pentru a facilita transportul țițeiului către celelalte orașe ale țării, dar mai ales către portul Constanța.

Era, de altfel, și momentul  în care Ploieștiul continuă să dezvolte industrie de interes mondial.

Nu a trecut mult însă, iar Ploieștiul devine  țintă exactă în cele două războaie, tocmai pentru această dezvoltare industrială, bazată pe producția de combustibil. Dărâmată în proporție de 50 la sută în primul Război Mondial, rafinăria este reconstruită și modernizată după modelul tehnologiilor europene.

Până în momentul declanșării primului Război Mondial, Rafinăria s-a bucurat de o continuă dezvoltare a proceselor si instalatiilor de rafinare, a capacitatii de stocare a titeiului si produselor petroliere, a aprovizionarii cu materie prima – de la carute trase de boi, calea ferata, pana la conectarea prin 3 conducte cu zacamintele din zonele Bustenari, Moreni si Baicoi. Activitatea rafinăriei a început să sufere o dată cu declansarea razboiului și implicit producția a fost în continuă scădere. În anii 1915-1916 s-a inregistrat o scadere a cantitatilor de materii prime procesate pana la un nivel total de 172,1 mii tone (17.320 vagoane cisterna), fata de capacitatea sa anuala de 200.000 tone ţiţei. Momentul de mare cumpăna s-a înregistrat la 5 decembrie 1916 când s-a dat foc rafinăriei „Vega”, situată la nord de Ploieşti, care aparţinea in acel moment grupului german „Deutsche-Erdöl A.G” din Berlin.

Cel mai vizat obiectiv au fost parcurile de rezervoare – din cele 48 existente au fost distruse 32 cu o capacitate de 85.000 tone, iar 16 cu o capacitate de 6.160 tone au scăpat. Totodată, au mai fost distruse dogăria, sala de umplere a bidoanelor, sala de expediere, precum şi una din cele şapte case de locuit. Clădirea cu birouri, laboratorul şi magazia de mărfuri au fost jefuite, luându-se uşile şi ferestrele, casele de fier au fost sparte iar arhiva distrusă.  Aflată sub control german pana in luna noiembrie, productia de titei avea să revină în 1918 la 80% fată de nivelul anului 1914.

Terminarea primului război a fost un bun prilej pentru marile trusturi petroliere international de a pune mâna pe societățile peetroliere, foste germane, care în mod normal trebuiau să intre în proprietatea statului roman ca pradă de război. Imediat după înfrângerea Germaniei, bunurile germane din ţară au fost puse sub sechestru, urmând ca ele să fie lichidate în folosul învingătorilor. Societăţile „Concordia”, „Vega” şi „Creditul petrolifer” aparţineau aceluiaşi grup german, „Deutsche Erdöl A.G.”.

„Compagne Française des Pétroles” preia “Vega” , astfel că în anul 1918 operatorii germani din sectorul petrolier au dispărut complet de pe scena românească.

Perioada 1918-1924, este una de refacere pentru industria petrolieră românească. În anul 1924 se atinge nivelul antebelic al producţiei, adică 1.851.303 de tone.

Cel de-al doilea Război Mondial i-a adus la Ploiești mai întâi pe ruși, apoi pe nemți, ocazie cu care aceștia profită din plin de combustibilul folosit pentru vehiculele de război. Sursa este epuizata în luna august a anului 1943, când avioanele americane și engleze distrug rafinăria aproape în totalitate.

18 iulie 1941, ora 19.55, momentul în care a fost bombordată pentru prima dată rafinăria „Vega”, iar flăcările au ars mai bine de 20 de ore. Artileria antiaeriană a reușit însă însă să doboare unul dintre avioanele sovietice care a efectuat raidul.

Imediat au fost luate și măsuri tehnice pentru Pentru protecţia instalaţiilor de la rafinăria „Vega”. Astfel, în jurul rezervoarelor cu produse petroliere s-au construit ziduri de cărămidă sau beton, pentru a asigura protecţia lor împotriva efectului de suflu şi a schijelor, iar instalaţiile au fost compartimentate prin ziduri de protecţie de până la 10 metri înălţime. În timpul bombardamentelor era obligatoriu oprirea pompărilor intense, inclusiv primirile de ţiţei de la schele, iar ventilele, în parcurile de rezervoare şi pe traseu, se închideau pentru a limita extinderea incendiilor.

Pe 31 mai 1944, rezervoarele rafinăriei Vega au fost distruse în mare parte, motiv pentru care multe dintre rezervoare au fost înlocuite cu cu rezervoare aflate la Staţia de tranzit a societăţii, de la Constanţa.

În ziua de 1 august 1943, ora 13:40, avioanele americane au atacat succesiv rafinăriile, şantierele şi industria de război din jurul şi în oraşul Ploieşti, rafinăria Vega fiind unul dintre obiectivele principale. Cantități impresionante de țiței și produse petroliere au fost distruse în urma atacului aerian. Au fost distruse în acel moment 8.779,6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei.

În total, în aceste bombardamente, rafinăria „Vega” a avut pierderi însumate la 1.040.226.466 lei, valoarea de la data bombardamentelor, fără valorile recuperate şi fără includerea zidurilor de protecţie. Pagubele suferite de pe urma bombardamentelor în perioada 1 august 1943 – 13 septembrie 1944, de către rafinăria „Vega” s-au ridicat la 1.465.598.277 lei.

Între 25 august şi 26 septembrie 1944, sovietii au ridicat de la rafinăria „Vega”, 390.613 tone produse petroliere. Din această cantitate totală, 105.911 tone au fost ridicate înainte de 12 septembrie 1944 iar restul de 284.702 tone, după 12 septembrie.

Urmele nemților au rămas însă vizibile prin investiția impresionantă pe care au făcut-o la rafinăria amplasată în zona de nord a orașului. Inclusiv după aproape un secol, unele dintre aceste instalații sunt în perfectă stare de funcționare.  Tot de pe atunci s-au pus și bazele unor campanii de modernizare care au continuat până în prezent.

După cei 114 ani de existentă, una dintre cele mai vechi rafinării din țară a reușit să supraviețuiască, dar mai ales să se mențină în topul unei industrii performante.

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here