Rafinăria Vega- Renașterea din cenușă
Daniel
Urmările unor războaie cu țintă sigură
În urma bombardamentelor, toate instalaţiile principale de fabricaţie au fost distruse sau avariate, inclusiv construcţiile cu caracter administrativ şi social.
Din fericire, din cele patru instalaţii de bază pentru prelucrarea ţiţeiului au scăpat mai puţin avariate două instalaţii din cele mai moderne, celelalte două fiind avariate într-un grad mai pronunţat. Programul de refacere elaborat de specialiştii societăţii a fost eşalonat pe trei faze, două prevăzute în anul 1945.
Prezentând o uzură fizică şi morală, afectată de bombardamente, soluţia optimă era grefarea unor instalaţii noi pe structurile existente pentru modernizarea rafinăriei şi creşterea capacităţii de rafinare a ţiţeiului necesar exportului.
Transporturile produselor petroliere de la rafinărie continua să fie în anul 1945 dificilă, influenţând aprovizionarea consumului intern al ţării.
Situaţia se datora lipsei de locomotive şi aglomerărilor de transporturi pe cale ferată în interes militar şi datorită executării Convenţiei de Armistiţiu pentru transporturile de tranzit. Lipsa vagoanelor era destul de accentuata mai ales pentru produsele albe.
Treptat, rafinăria, a intrat în funcţionare normală cu toate instalaţiile, şi va ajunge, în 1948, la o capacitate de 90.000 tone şi nu maximă, de 93.000 tone, pentru distilarea ţiţeiului, păcurii şi a uleiurilor, de 20.000 tone pentru cracare, de 1.300 tone pentru producerea asfaltului, precum şi alte instalaţii diverse pentru rafinarea uleiurilor şi a altor produse.
Personalul rafinăriei a fost în 1945 de 1.197, din care 27 de ingineri, 96 de funcţionari administrativi, 7 tehnicieni, 122 asimilaţi, şi 945 lucrători. Personalul era suficient pentru executarea programului rafinăriei dar începând cu acest an, se observă o creştere a cestuia faţă de anii 1941-1944. Începând cu anul 1946, acesta începe să scadă, ajungând la 913 în 1947 şi 895 în 1948.
În 1948, s-au prelucrat în rafinărie 633.494 tone/ţiţei din care, 485.924 tone ale societăţii, 80.608 tone ale „Sovrompetrol” , 62.904 ale Societăţii „Unirea”, şi 4.057 de la diverşi producători. S-au obţinut 18.000 tone gazolină şi 98.500.000 mc gaze şi s-au transportat 1.050.300 tone produse diferite.
Instalaţia de distilat păcură neparafinoasă nu mai corespundea condiţiilor de fabricaţie. Această instalaţie, construită în 1933, când teoria distilării în vid precum şi tehnica construcţiilor „Pipe-still” de acest gen nu erau încă destul de bine stăpânite de constructori, în 1948 era demodată şi chiar dacă s-ar mai fi făcut investiţii în transformarea ei radicală, nu mai putea da satisfacţie calitativă completă.
Pentru fabricarea uleiurilor de calitate, deparafinare solvenţi selectivi, etc. era necesară o nouă instalaţie modernă cu coloană unică cu distilare sub vid şi cuptor flexibil cu serpentină de încălzire şi serpentină de recirculare.
În 1948 exista în ţară o astfel de instalaţie aproape completă şi nouă, nemontată însă, după care se puteau face studii şi cercetări şi pentru rafinăria „Vega”. Instalaţia fusese comandată în 1942 de Societatea „Steaua Română” pentru rafinăria ei de la Câmpina, livrată dar nemontată. Instalaţiile erau proiectate şi livrate, în proporţie de 65%, de către firma „B.K.S.” din Brno, Cehoslovacia, suma totală ridicându-se la 1.060.000 RM.
Cum instalaţiile stăteau fără întrebuinţare iar rafinăria „Vega” avea nevoie de o astfel de instalaţie iar piesele ce lipseau puteau fi înlocuite cu cele fabricate la uzinele metalurgice din Ploieşti, Societatea „Sovrompetrol” a decis preluarea acestor instalaţii, de acest lucru ocupându-se directorul rafinăriei, ing. V. Davidescu. Din anul 1946, în laboratorul rafinăriei, se făceau încercări pentru obţinerea unor detergenţi şi agenţi de înmuiere, necesari industriei textile.
Lucrători de naţionalitate germană precum şi lucrătorii şi funcţionarii acuzaţi că au activat în mişcarea legionară, din cadrul societăţii „Concordia” au fost internaţi în lagăre. Astfel, in perioada 1944 – aprilie 1945, de la rafinăria „Vega” au fost internaţi în lagăr 31 de salariaţi, directori, ingineri şi lucrători, fie pentru că erau de origine germană, fie pentru activitate legionară.
Apariţia Legii sindicatelor a oferit cadrul legal de existenţă a comitetelor de fabrică, reglementând, în acelaşi timp, raporturile lor cu conducerea societăţii, precum şi atribuţiile lor.
De la 1 octombrie 1944, în înţelegere cu comitetele de fabrică de la rafinăria „Vega” şi uzinele metalurgice, au fost majorate salariile lucrătorilor conform înţelegerii din 8 noiembrie. Astfel, salariile cuprinse între 36 de lei şi 60 de lei ora, acordate lucrătorilor de la rafinăria „Vega”, au crescut de la 76 lei până la 114 lei ora.
În anul 1948, în urma aplicării prevederilor legii de naţionalizare a principalelor mijloace de producţie, societatea va fi trecută în proprietatea statului. Astfel, rafinăria „Vega” şi-a pierdut identitatea, ca urmare a interesului regimului comunist de a şterge trecutul, primind un număr, în ordinea mărimii sau a locului unde erau situate rafinăriile, devenind Rafinăria nr. 2 Ploieşti.
Din 1 ianuarie 1949, rafinaria a trecut cu toate activele sale in subordinea Sovrompetrol, care a fuzionat la 1 august 1955 cu societatea Muntenia. In decembrie 1955, o data cu retragerea capitalului sovietic din Sovrompetrol, aceasta ramane in patrimoniul statului.
Intre anii 1951 – 1952 sunt reconstruite si modernizate cele doua instalatii distillatie primare obtinandu-se o marire de capacitate de 30%. In acelasi, s-au majorat numarul de sortimente produse de rafinarie de la 23 la 46.
Programul de modernizare a unitatii de procesare din Ploiesti a permis In perioada 1955 – 1958 sa produca mercaptani, detergenti, vaselina farmaceutica, geluri si lichid de fisurare pentru sonde, bitumuri speciale.
In 1956, rafinaria atinge o capacitate anuala de procesare de 980.000 tone.
Rafinăria deţine pe piaţa românească poziţia de unic producător pentru o serie de produse specifice profilului de fabricaţie definit de:
- Solvent de polimerizare-normal hexan
- Solvenţi petrolieri ecologici
- Alte produse petroliere (benzină naphtha, white-spirit, produse din categoria petrolurilor ( heating-oil)
- Combustibili lichizi uşori,
- Bitumuri (rutiere şi rutiere modificate cu polimeri, speciale şi citom)
Începand cu anul 1977 rafinăria cunoaşte o nouă etapă de dezvoltare pentru ca în anul 1981 să se pună în funcţiune instalaţia de fabricare a solvenţilor petrolieri pentru industria chimică şi petrochimică.
În anul 1990 Rafinăria Vega devine societate comercială pe acţiuni, iar prima staţie de distribuţie a produselor petroliere a fost deschisă în 1993.
Citește și:
