logo
RNTV Live

“Razie”a poliţiştilor printre deţinătorii de arme. “Ciuruiţi” cu dosare penale

biggun
Mihai Constantinescu

“Razie”a poliţiştilor prahoveni printre deţinătorii de arme din Mizil. Verificările s-au soldat cu sancţiuni multiple.

În total, într-o singură zi, au fost efectuate controale la 10 deţinători legali de arme şi muniţii din orașul Mizil, scopul fiind de a descoperi și combate fapte de natură penală şi/sau contravenţională privind respectarea prevederilor legale din domeniu. Au  fost aplicate două sancțiuni contravenționale, referitor la modul de păstrare și asigurare a armelor și munițiilor,  în valoare de 2.500 de lei.

Mai mult aceştia nu vor mai putea folosi armele în următorii doi ani fiind anulat dreptul de deţinere, port şi folosinţă a armelor şi muniţiilor.

Tot cu această ocazie, polițiștii au întocmit şi mai multe dosare penale, mai exact cinci, după ce s-a constatat că deținătorii nu au depus arma şi muniţia deţinută în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă.

sursa comunicat IPJ

sursa foto Gândul Info

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor