Reacţie nouă după ce profesoara de la Spiru Haret a fost înjunghiată în şcoală de către un fost elev:”Doamnă Ministru, ne auziţi și pe noi?”
Mihai Constantinescu
Reacţie nouă după ce profesoara de la Spiru Haret a fost înjunghiată în şcoală de către un fost elev:”Doamnă Ministru, ne auziţi și pe noi?”
Lipsa unor măsuri concrete după tragicul eveniment petrecut la Colegiul Spiru Haret din Ploieşti,când o profesoară a fost înjunghiată în faţa cancelariei,a determinat-o pe o colegă de-ale sale să reacţioneze public.
Mai jos vedeţi integral mesajul adresat Ministrului Educaţiei:
“Au trecut aproape trei săptămâni de când un profesor a fost înjunghiat într-o școală din România. Un om responsabil, conștiincios, serios. Trei săptămâni de așteptare a unor măsuri, a unor schimbări.
Câteva secunde pe ecrane (în care se întreabă despre paza școlii) și un comunicat de presă (în care se încearcă “amendarea” actelor de violenţă) venit prea târziu din partea Ministrului Educaţiei. Atât! În rest, toată răspunderea asupra Colegiului “Spiru Haret”. De parcă situaţia nefericită din 29 ianuarie reflectă numai realitatea școlii noastre sau a Ploieștiului.
Apoi se așterne tăcerea! Doamnă Ministru, ne auziţi și pe noi? Ceea ce s-a întâmplat în această școală spune totul despre învăţământul românesc. Cum este posibil ca un eveniment atât de grav să fie atât de ușor trecut cu vederea??? Atât de insensibili, de nepăsători am devenit???
Mi s-a spus că în asemenea cazuri se acţionează cu discreţie. Dar nu pot să mă abţin să nu mă întreb: este loc pentru discreţie când un profesor este înjunghiat la pauză, în timpul serviciului pe școală? Cu noi toţi asistând neputincioși la scene decupate dintr-un film de groază? Părerea mea este că nu. La gesturi extreme se impun măsuri radicale. Ce măsuri aţi luat în aceste trei săptămâni, doamnă Ministru?
Și când aţi întrebat de “paza” școlii la cine v-aţi referit? La portarul plătit din fondul de salarii al școlii? Și cum să ne apere portarul în astfel de situaţii? Cu mâinile goale?!?! Credeţi că portarii noștri sunt luptători K1? Mai firesc era să întrebaţi de ce nu se respectă legea 29/2010 privind siguranţa în unităţile de învăţământ. Atunci poate nu ar mai fi reușit nimeni să intre în școală cu cuţite, topoare și ce mai era pe acolo. Poate acel om ar fi putut să facă și percheziţie. Portarii nu au acest drept. Ce ordonanţă de urgenţă aţi dat în acest sens în aceste trei săptămâni?
Și dacă în școlile din România este nevoie de oameni specializaţi în a oferi servicii de pază și ordine pentru a preveni violenţa, nu credeţi că acesta este un semnal de alarmă? Asta nu vă spune nimic?
Uneori, doamnă Ministru, ascultându-vă, am impresia că sunteţi cumva în rolul de avocat al părinţilor și elevilor certaţi cu școala. Nu știţi? sau nu vreţi să știţi cu ce ne confurntăm noi, profesorii din învăţământul preuniversitar??? Părinţii și elevii au drepturi și un statut care îi apară de “abuzul” cadrului didactic. Care abuz? Cand termometrul arată că pacientul are febră orice om normal caută să se trateze. Noi dacă indicăm nivelul de cunoștinţe și rezultatul nu este pe placul elevului sau al părintelui suntem reclamaţi și trecuţi prin comisii și anchete.
Ce se întâmplă, în schimb, atunci când un cadru didactic este ameninţat sau calomniat de către un elev nemulţumit, părinte frustrat sau (și mai trist) chiar de către cei care deţin funcţii importante în sistem? Nimic. Noi trebuie să ne căutam singuri dreptatea prin tribunale. Sau să mergem la școală însoţiţi de un avocat (crunt, nu?). Și cum toate cele de mai sus nu sunt suficiente, se adaugă lipsa fondurilor cu care se confruntă școlile, tonele de hârtii pe care trebuie să le scriem și atribuţii care nu au nimic de-a face cu îmbunătăţirea situaţiei din sălile de clasă. Pentru că a educa nu înseamnă nici să umplem zeci de dosare, nici să păzim, nici să patrulăm.
Vă rog, doamnă Ministru, nu ne mai vorbiţi despre schimbări. Suntem ameţiţi de atâtea schimbări. Vorbiţi-ne mai bine despre stabilitate, siguranţă, despre obligaţia morală a societăţii de a sprijini școala, despre vindecarea unui învăţământ bolnav. Pentru că învăţământul din România este grav bolnav! Sângerează, mai nou!
Nu-mi pare rău dacă mesajul meu este prea dur sau dacă tulbură conștiinţa celor care preferă să doarmă liniștiţi, făcându-se că nu aud, nu știu sau gândindu-se că lor nu li se poate întâmpla. Din păcate asta este realitatea din învăţământ.
Despre o altă realitate, cea de după 29 ianuarie, nu vreţi și nici nu îndrăznesc să vă vorbesc! Nu vreţi să știţi ce inseamnă să retrăiești momente de groază de câte ori intri în cancelarie. Să vezi…. Nu vreţi să știţi nici ce simţi când cineva, oricine, se apropie la mai puţin de un metru de tine. (Și pentru că am fost întrebată răspund aici: Nu, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate pe cei care am fost acolo. Nu a fost trimis niciun psiholog.) Dar ne întărește pe toţi faptul că Andreea este acum în afara oricărui pericol. Despre ce simte ea nu am curajul nici cu gandul sa gandesc.
Și dacă îmi doresc ceva, îmi doresc să se ia măsuri astfel încât colega mea să se simtă în siguranţă atunci când va putea să revină la catedră. Și nimeni să nu mai fie obligat vreodată să facă faţă unei astfel de situaţii. Îmi doresc să nu fie nevoie de o tragedie pentru a se lua măsuri.
Îmi mai doresc ca dumneavoastră, dragi colegi, să nu mai închideţi ochii și să mergeţi mai departe ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cât timp să mai păstrăm tăcerea? Ceea ce s-a întâmplat la Ploiești s-ar fi putut întâmpla oriunde. Puteţi accepta ca un eveniment atât de grav să fie îngropat cu atâta ușurinţă? Un om minunat s-a luptat cu moartea și a biruit-o. Noi ce avem de biruit pentru a ne face auziti?
Doamnă Ministru, dacă dumneavoastră aţi fi trăit ce a trăit colega mea ce aţi fi simţit? Dar dacă aţi fi fost martor la o scenă atât de violentă, cum aţi fi reacţionat?”, a spus Mihaela Visinoiupe Facebook
