logo
RNTV Live

Romică Ciobanu: “Nu vom fi așteptați cu pâine și sare!”

penalti-1
Cristian Anghelescu

Romică Ciobanu: “Nu vom fi așteptați cu pâine și sare!”

Mâine, de la ora 15:00, pe terenul “Central” din comuna dâmbovițeană Aninoasa – localitate limitrofă orașului Târgoviște, municipiul de reședință al județului Dâmbovița – echipa gazdă, FC Aninoasa, va întâlni Petrolul Ploiești.

 

Jocul se desfășoară în cadrul celei de-a treia etape a returului, prima amânându-se, cum se știe, din cauza vicisitudinilor vremii.

“Lupii” se vor deplasa la locul întâlnirii fără unul dintre titulari, Georgian Păun fiind accidentat la laba piciorului drept în timpul meciului cu Sporting Roșiori.

Este recuperat complet, în schimb, Antoche, apărătorul care a lipsit aproape o lună fiind prognozat în lotul de bază.

Declarația lui Romică Ciobanu

Dintr-o discuție cu Romeo Ciobanu, antrenorul principal al galben-albaștrilor, am aflat că jocul cu Aninoasa nu va fi deloc unul tranșat de la început, echipa gazdă fiind una care se mobilizează exemplar pe propriul teren.

“Ne așteaptă un meci greu, mai mulți factori pledând pentru ceea ce afirm. În primul rând fotbaliștii, unii care parcă se transformă la jocurile de pe propriul teren! Sunt foarte arțăgoși și joacă la limita agresivității pozitive! Este crezul antrenorului lor, Cristi Bălașa, unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care i-a oferit județul Dâmbovița. Apoi terenul de joc, unul de dimensiuni mici, la limita omologării. Și, nu în ultimul rând, susținerea spectatorilor, dâmbovițenii trăind fotbalul la cote înalte! Concluzionând, nu vom fi așteptați cu pâine și sare!” a spus coach-ul trupei ploieștene.

Declarația lui Cristian Bălașa

Elevii lui Cristi Bălașa s-au antrenat cu maximă seriozitate în această săptămână, crezul lor fiind acela că surpriza nu va fi imposibilă! Iată ce a declarat tehnicianul pentru site-ul local, dbonline.

“Meciul cu Petrolul va fi unul aparte, ținând seama de tradiția acestei echipe în fotbalul românesc și de numărul foarte mare de fani pe care îl are. Noi vom juca la victorie! Presiunea rezultatului va fi la ei, pentru că obiectivul lor este promovarea. S-au schimbat multe de la meciul tur… Ei au un antrenor care ne cunoaște foarte bine dar, în același timp, și dornic de performanță. Noi trebuie să ne ridicăm la nivelul meciului bun pe care l-am făcut la Chiajna în prima etapă a returului. Sperăm să obținem un rezultat favorabil pentru a-i mulțumi pe susținătorii noștri. Ne dorim ca fanii să vină în număr cât mai mare la acest joc pentru a fi alături de noi. Avem nevoie de ajutorul lor, pentru noi ei reprezentând al doisprezecelea jucător”, a declarat Cristi Bălașa pentru site-ul dâmbăvițean.

Elemente de statistică

„Lupii” s-au impus, în tur, cu 4-0 (2-0), prin reuşitele lui Arnăutu, Puchea, Prunescu şi Lambru. Partida s-a jucat în prima decadă a lunii septembrie.

Gazdele de mâine au cedat, săptămâna trecută, la Chiajna, în dauna echipei a doua a Concordiei, 2-3 (0-2). Golurile oaspeților au fost realizate de către vârful împins, Leotescu. Iată și echipa dâmbovițeană aliniată în meciul cedat la margine de București:

Lunescu – Diță (46 Codroiu), Neaga, Blas, Pahonțu – Lică – Grigorescu (87 Năstase), Maican (63 Călinescu), Dinu (75 G. Matei), Nedelea – Leotescu.

Întrucât portarul Cosmin Lunescu (41 de ani!) a gafat de mai multe ori, este de așteptat ca tehnicianul gazdelor să mizeze pe celălalt goal-keeper, Ionuț Grigore (36 de ani). Acesta este nimeni altul decât fratele mai mic al lui Cătălin, antrenorul cu portarii al Petrolului!

Înaintea duelului, Aninoasa se află pe locul 10, cu 12 puncte acumulate, iar Petrolul Ploiești este liderul seriei, cu 35 de puncte strânse.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor