Rompetrol Rafinare, o nouă etapă în ecologizarea batalelor istorice din rafinăria Vega

Rompetrol Rafinare

Rompetrol Rafinare, o nouă etapă în ecologizarea batalelor istorice din rafinăria Vega

Rompetrol Rafinare anunţă continuarea programului de remediere și ecologizare a batalelor istorice din cadrul rafinăriei Vega Ploieşti şi trecerea în etapa cea mai importantă – neutralizarea şi eliminarea efectivă a gudroanelor acide și a reziduurilor petroliere. Termenul de finalizare a lucrărilor este prognozat pentru 2022, efortul investiţional ridicându-se la câteva zeci de milioane USD.

“Este un proiect important pentru Rompetrol Rafinare şi acţionarul său majoritar – KMG International şi demonstrează angajamentul nostru pentru reducerea continuă a impactului activităţilor şi operaţiunilor asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii comunităţilor locale, dar şi eforturile pentru alinierea la cele mai exigente prevederi din legislația națională și europeană în domeniu. Realizarea acestui program complex implică nu doar alocarea unor resurse financiare extraordinare, ci şi adoptarea celor mai bune tehnologii disponibile, luarea celor mai riguroase măsuri de siguranţă şi o conlucrare permanentă cu toţi cei implicaţi“ declară Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Batalele reflectă evoluţia industriei de rafinare de peste 160 de ani, gudroanele acide și reziduurile petroliere fiind rezultate și depozitate în proporţie covârşitoare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploieşti (1905-1999).

În momentul privatizării – 1999, cantitatea de deşeuri pe care viitorul acţionar urma să o preia în vederea ecologizării era estimată la circa 62.000 tone, ulterior constatându-se că volumul existent în batale este de cel puţin 4 ori mai mare. Până în prezent, a fost eliminată o cantitate de peste 80.000 tone, costurile aferente ridicându-se la circa 17.4 milioane USD.

Etapa actuală implică două direcții principale: tratarea gudroanelor și transformarea acestora într-un deșeu solid, care va fi depozitat on site fără pericol pentru sănătate și mediu, precum și valorificarea prin co-incinerare în unități autorizate (fabrici de ciment). Reziduurile petroliere au proprietăți și caracteristici fizico-chimice diferite, cum ar fi nivelul de aciditate sau densitate, diferențele fiind generate de modalitățile de procesare a țițeiului care au fost utilizate în trecut precum și de produsele rafinate obținute.

Pentru protejarea comunităţilor locale din Blejoi şi Ţânţăreni, rafinăria a dezvoltat și implementat un program de măsuri, prin care se numără crearea unei perdele verzi în jurul batalelor, monitorizarea constantă a pânzei freatice prin intermediul a peste 20 foraje, amplasarea de stații de monitorizare a aerului, montarea de panouri fonoizolante pentru reducerea zgomotului, exhaustoare/„aspiratoare” industriale pentru reținerea prafului și gazelor, stații de desprăfuire, precum și de spălare utilaje si autovehicule, dar și utilizarea perdelelor de apă pentru reținerea particulelor.

Operațiunile vor fi monitorizate prin măsurători on-line ale parametrilor de mediu şi prin măsurători perimetrale pentru respectarea limitelor maxime de zgomot admise prin lege. În plus, rafinăria va monta în perioada următoare un panou electronic de afișaj la limita perimetrului său, care va oferi în timp real celor interesați principalii parametri de mediu.

Pentru aprovizionarea cu produsele necesare, precum și pentru evacuarea către punctele autorizate de valorificare a gudroanelor tratate, s-a stabilit o cale de acces dedicată către DN1B – centura Ploiești. Traseul a fost ales și agreat împreună cu autoritățile locale, pentru reducerea impactului asupra zonelor rezidențiale.

În prima fază, traficul zilnic este estimat la circa 5 camioane, acesta urmând să se modifice, după caz, în funcție de volumul și necesarul de produse/materiale. Programul de lucru aprobat pentru desfășurarea operațiunilor de remediere a batalelor este de luni până vineri, 10 ore pe zi, cu pauză de o oră.

“Cu sprijinul comunităţilor locale şi al autorităţilor de resort ne dorim să finalizam cu succes acest amplu proiect de mediu – unul dintre cele mai ample de pe teritoriul României. Un criteriu major în  alegerea soluţiei tehnologice l-a reprezentat și sustenabilitatea acesteia, compania urmând să asigure monitorizarea zonei și a surselor de apă pe o perioadă de 30 de ani de la încheierea lucrărilor” adaugă Yedil Utekov.

Eliminarea gudroanelor acide istorice nu este singura investiţie de mediu în derulare pentru rafinaria Vega. În acest an, Rompetrol Rafinare are în derulare investiţii de circa 8 milioane de dolari pentru a menţine rafinaria Vega la cele mai înalte standarde de calitate, de mediu şi pentru siguranţa angajaţilor şi a oraşului Ploieşti.

Cu o capacitate de prelucrare de circa 400.000 tone/an, unitatea din Ploiești funcţionează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari, care ii asigura materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse și soluții speciale (solvenți ecologici, bitum cu destinație specială, combustibili ecologici pentru încălzire, alte produse dedicate – white – spirit, n-hexan etc).

În prezent, Rompetrol Rafinare operează Petromidia Năvodari – cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne și complexe din regiunea Mării Negre, Vega Ploiești – cea mai longevivă unitate de prelucrare în funcțiune (1905) și singurul producător intern de bitum și hexan, dar și divizia de petrochimie – unicul producător de polimeri.

Compania este deținută în principal de KMG International (54,63%; direct si indirect) și statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Marius Stan vrea să părăsească gruparea: „Este hotărârea mea și veți...

Marius Stan vrea să părăsească gruparea: "Este hotărârea mea și veți vedea că o voi respecta!” Prezent în studioul Ploiești TV la emisiunea Neconvențional, președintele...