logo
RNTV Live

Sebastian Ghiţă află în 5 ianuarie dacă va fi arestat în lipsă

rnews

Sebastian Ghiţă află săptămâna viitoare dacă va fi arestat. Curtea Supremă a stabilit pentru 5 ianuarie termen pentru judecarea solicitării DNA, de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv. Însă fostul deputat nu şi-ar putea pierde doar libertatea, ci şi bunurile puse gaj, în contul cauţiunii, în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei.

Decizia anunţată vineri de instanţa supremă vine după ce, joi, Poliţia a sesizat ICCJ că fostul deputat nu s-a prezentat pentru a semna la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, din Ploieşti, când era programat.

În cazul în care judecătorii consideră că Sebastian Ghiţă a încălcat prevederile controlului judiciar, ar putea emite un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie documentele prin care a anunţat că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar.

Este a doua când DNA cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a încălcat şi în 21 decembrie o altă prevedere a controlului judiciar, în momentul în care nu s-a prezentat când a fost citat în faţa procurorilor DNA Ploieşti, după ce cu două zile înainte semnase la IPJ Prahova.

Marţi, instanţa supremă a respins cererea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi ţara în dosarul în care acesta este cercetat sub control judiciar.

Un complet de trei judecători de la instanţa supremă decisese, în 16 decembrie, ca lui Sebastian Ghiţă să îi fie ridicată interdicţia de părăsire a ţării, una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Sebastian Ghiţă nu avea dreptul să plece din ţară fără acceptul procurorilor pentru că decizia din 16 decembrie, până la judecarea contestaţiei, nu era definitivă. Poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit, iar în 22 decembrie au anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar pe cauţiune.

Ultima dată, Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar pe 19 decembrie.

Sursa: digi24

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor