logo
RNTV Live

Spectacol complet la Hipodrom! Duminică, de la ora 10.00

curse de trap anulate
Ciprian Radu

Spectacol complet la Hipodrom

O nouă reuniune de trap va fi organziată duminică, la Hipodromul Ploiești. 

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, în colaborare cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Clubul Domeniul Cailor va organzia un eveniment complet: cinci curse de trap, o nouă cursă de galop şi întreceri de ponei.

Principala cursă va fi „Premiul Constantin şi Elena”, o alergare semiclasică rezervată cailor de 4 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1970 metri (ora 11.30).

Reuniunea va debuta însă la ora 10.00 şi are în program alte patru curse de trap: Premiul Carlos (ora 10.00), Premiul Catren (ora 10.30), Premiul Clasic (ora 11.00) şi Premiul Coran (ora 12.00).

Între primele patru curse de trap, vor avea loc şi atractivele întreceri rezervate poneilor, organizatorii programând două semifinale în care se vor întrece câte 5 ponei (la orele 10.15 şi 10.45) şi o finală în care vor concura cei mai buni trei clasaţi în fiecare semifinală, programată la 11.15, înaintea „Premiului Constantin şi Elena”.

Cursă oficială de galop

Începând cu ora 11.45, va avea loc, în premieră, şi o cursă oficială de galop rezervată cailor Pur Sânge Arab, pe distanţa de 1.800 de metri. Cursa va reprezenta criteriu de calificare pentru reuniunea din 1 iulie, atunci când Hipodromul Ploieşti va găzdui cursa pentru Marele Premiu oferit de HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan, parte din programul internațional Wathba Stallions Cup.

La startul întrecerii de galop se vor afla atât cai aparţinând proprietarilor privaţi, cât şi cai de la hergheliile de stat.

csmploiesti.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor