logo
RNTV Live

Stoichiciu: “CSM-ul a ajuns să fie la faza unui meci de ping-pong regizat! Prost regizat!”

normal_stoichiciucezar
Cristian Anghelescu

După o zi în care lumina de la capătul tunelului de la CSM s-a transformat în… luminiță – și aia pâlpâind anemic! – am solicitat un punct de vedere directorului clubului, Cezar Stoichiciu, acesta fiind convins cu greu aflându-se într-o stare de surescitare maximă! Iată declarația acestuia:

“Blestemată fie ziua aia când am ajuns eu la CSM!  Am ajuns să nu mai pot să mă odihnesc, să mă surprind vorbind singur! Stau și recapitulez fiecare moment de până acum al mandatului și vă rog să mă credeți că  nu pot să mă echilibrez, nu știu unde se tot spune că am greșit! Poate că nici noi, cei de la CSM, nu suntem niște specialiști dar când văd atâta prostie și atâta răutate în administrarea acestui club, ce mai, a acestui oraș, îmi vine să mă duc și să nu mă mai întorc!

Cert este că mâine, până în prânz, viceprimarul Ganea a convocat o ședință operativă la care vor participa toți consilierii și poate se va hotărî soarta acestui club parcă năpăstuit! Speranțele pe care le avem pentru mâine sunt aceleași pe care le-am tot avut de trei luni de zile! Interesant este faptul că toată lumea fuge de acest CSM ca dracu de tămâie! În condițiile în care s-a vorbit de asumare, de pasare a responsabilității, etc. Pur și simplu nu vor să-și pună apostila peste acte, nu că se dă refuz la viză! Se tot pasează de la primar la vice… și invers! Nimeni nu spune cum trebuie să fie corect, nimeni nu spune de fapt nimic! Ce o fi incorect acolo? Anul trecut, când s-au făcut contracte cu sportivii și negocia o singură persoană, era totul în regulă! Știți, cu Luminița Albu și doctorul acela care nici nu făcea parte din club! Au fost toate în regulă, doamna Crăciunoiu a plătit totul! Anul acesta, când am pus în aplicare hotărârile Consiliului Local asistați de o întreagă comisie avizată, nu mai este în regulă! Ba că nu mai sunt bune PFA-urile, ba că sunt salariile prea mari, ba că sunt diferențe salariale între jucătoare! Cine ești tu să întrebi toate astea? Ce aberații sunt astea? Păi, măi oameni buni, un sportiv are o valoare, altul, alta! Ce, îi dai aceiași bani și lui Hagi și unuia venit de la Brebu? Sau lui Ronaldinho, precum lui Hagi? Unde-i fapta penală, că înnebunesc! De ce ar veni DNA-ul? Că am plătit sportivii să facă performanță? Că am făcut o echipă și ei au distrus-o, neplătind-o? De echipa de baschet nici nu mai vorbesc pentru că este distrusă din fașă! Ar trebui să înceapă campionatul luni, cu Dinamo, aici, la Ploiești, și nu avem cum să ne aliniem la start! Nu mai pot, vă jur: de azi mâine, de mâine poimâine, ba nu, răspoimâine, săptămâna viitoare, peste două săptămâni! Luni, vineri, marți, ședințe, operative, țipete, rugăminți! Înnebunesc! CSM-ul a ajuns să fie la faza unui meci de ping-pong regizat! Prost regizat!

Astăzi am plătit din banii mei baremurile arbitrilor și pe cel al observatorului… Este normal să achit din banii mei suma de 2000 de lei? Sunt vreun bogătaș? Vi se pare corect?

Vă rog să mă credeți, sunt într-un moment al vieții în care îmi este rușine și de mine, nu mai vorbesc despre sportivi și câți alții pe care i-am dezamăgit fără să vreau!  Nici nu mai știu ce să vă mai declar, sunt într-o pasă extrem de neplăcută, penibilă chiar!” a conchis oficialui de la CSM.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor