logo
RNTV Live

Tinerii pot veni în întâmpinarea consilierilor locali cu proiecte la care aceştia nu s-au gândit!-Interviu video cu Radu Simionescu, preşedintele Asociaţiei Euro Spirit

Raluca Eparu

Radu Simionescu este preşedintele Asociaţiei Euro Spirit, şi de mai mulţi ani face proiecte pentru educaţia non-formală a tinerilor din Ploieşti. (Mai multe despre Radu puteţi citi aici: http://radusimionescu.ro/) Radu a avut ocazia de a studia în străinătate şi tocmai de aceea îşi doreşte ca şi tinerii din Ploieşti să aibă aceleaşi oportunităţi aici, în ţara lor, ca cele pe care le oferă occidentul. Această schimbarea ar putea veni prin Capitala Tineretului  din România,  un program-cadru de tineret, creat la nivel național, care funcționează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital – www.europeanyouthcapital.org). Programul le permite organizațiilor de și pentru tineret să promoveze temele importante pentru categoria socială pe care o reprezintă și ajută autoritățile locale să-i identifice problemele și să atragă investiții publice și private pentru rezolvarea acestora și dezvoltarea ecosistemelor de sprijin. Cu fiecare oraș care va deține titlul de Capitala Tineretului din România, acest cadru se va transforma într-unul cu impact național, cu beneficii pe termen lung asupra țării noastre. Astfel, Capitala Tineretului din România poate deveni cel mai eficient instrument de mobilizare a resurselor locale existente pentru o mai bună dezvoltare economică și socială, bazată pe nevoile și obiectivele reale ale tinerilor. Demersul creează un program-cadru care vizează tineretul, în calitate de principal factor de dezvoltare urbană, și își propune să atragă atenția organelor decizionale la nivel local asupra importanței participării civice a tinerilor și a implicării lor în luarea deciziilor comunității locale. Orașele din România care vor deveni capitale ale tineretului vor avea oportunitatea, prin participarea activă a tinerilor, să-și transforme propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concrete și să abordeze noi teme de interes pentru comunitățile locale. Înscrierile se fac până pe 21 octombrie 2017.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor