logo
RNTV Live

Trei suporteri în Comitetul Director al Petrolului!

FOTBAL:CS PAULESTI-PETROLUL PLOIESTI, LIGA 4 (21.08.2016)
Ciprian Radu

Trei reprezentanți ai suporterilor Petrolului vor face parte din Comitetul Director al echipei ploieștene. Într-un comunicat al Uniunii Suporterilor Petroliști, Lupii Galbeni anunță sprijinul ferm pentru noul Petrolul și pentru Veolia, compania care va readuce clubul în prima ligă.

Comunicat:

Dragi suporteri ai Petrolului Ploiești,

De data aceasta nu vă vom spune să mai aveți răbdare și nici încredere că totul va fi bine. Pentru că ați dovedit că aveți destulă răbdare și suficient de multă încredere pentru tot ceea ce înseamnă noul proiect Petrolul. Vă vom spune doar că, în perspectiva iminentă a parteneriatului cu grupul Veolia, drumul Petrolului spre adevărata performanță, cladită pe bazele solide ale unui club de fotbal autentic, este mai accesibil ca oricând.
Nu va fi simplu, nimic nu este ușor, dar atâta timp cât vom fi împreună, noi, suporterii, gloriile petroliste și grupul Veolia, nimic nu poate și nu trebuie să ne stea în cale. Discuțiile între reprezentanții USP și cei ai grupului Veolia au demarat și în acest moment există sprijin total din partea suporterilor pentru tot ceea ce înseamnă noua structură a ACS Petrolul 52 Ploiești, din al cărei Comitet Director fac parte și trei suporteri, structură care avem convingerea că va obține dreptul de folosință a mărcilor “Petrolul” într-un timp cât mai scurt. Nu vom acorda însă cecuri în alb, vom monitoriza în continuare întreaga activitate existentă în cadrul clubului și vom amenda orice posibil derapaj de la tot ceea ce presupune funcționarea corectă a unui club de fotbal bazată exclusiv pe criterii de profesionalism.
Vara trecută ne-am apucat cu toții să reconstruim ceea ce fusese dărâmat cu brutalitate și fără scrupule. Chiar dacă resursele au fost destul de limitate la inițierea acestui nou proiect important este că am ales drumul corect. Acum lucram la fundație, una pe care o dorim solidă și rezistentă pe termen lung. Și mai avem convingerea că lucrând împreună, serios, temeinic și profesionist ne vom bucura nu peste mult timp de ceea ce ne dorim cu toții: o mare, solidă și frumoasă casă a Petrolului Ploiești care nu numai că va rezista la orice cutremur dar va fi și un model de urmat pentru toată lumea!

Mulțumim,
Uniunea Suporterilor Petroliști.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor