logo
RNTV Live

Un copil de doi ani a pierit după câteva luni de suferință. A înghițit bile magnetice, însă medicii nu au reușit să identifice problema la timp

Sala operatii modernizata Spitalul Judetean Ploiesti
Theo Tănăsescu

Părinții au urmărit neputincioși cum fiul lor de doi ani suferea, în timp ce medicii nu puteau identifica problema. Vârsta prea fragedă a băiețelului a împiedicat efectuarea unei tomografii computerizate (CT).

Este povestea tragică a unei familii din Dej, stabilită în Germania. Maria, mama copilului, a vrut să tragă un semnal de alarmă pentru toţi părinţii spunându-şi propria tragedie.

Copilul lor a înghiţit mai multe bile magnetice. Deşi se simţea rău, iar părinţii l-au dus la doctor, medicii nu şi-au dat seama ce are. Au aflat abia după patru luni când băieţelul a murit, iar la autopsie au fost descoperite obiectele.

S-a chinuit patru luni
„Recent și-a pierdut copilul din cauza unor mărunțișuri – niște magneți mici și colorați, care, din păcate, au fost ingerați de micuțul ei. Timp de 4 luni, nimeni nu știa ce are copilul și acesta suferea în tăcere.

Din păcate, copilul fiind sub 2 ani, medicii nu i-au făcut un CT, astfel că nici medicii nu și-au dat seama de problema băiețelului. Magneții din poză au fost păstrați de familie, după autopsie, tocmai pentru a arăta și altora riscul la care ne expunem dacă avem copii mici și obiecte mici și viu colorate în preajma lor.

Vrem să subliniem cât de important este să fim atenți la aceste pericole aparent banale din jurul nostru. Magneții sau alte obiecte mici pot fi extrem de periculoase pentru copii și pot duce la situații tragice.

Este vital să recunoaștem simptomele și să acționăm rapid în astfel de situații. Dacă copilul are dureri abdominale, vărsături repetate, sau alte simptome neobișnuite, mergeți imediat la medic și menționați că există riscul ingerării unor obiecte”, se arată în mesajul asociaţiei „Vă ajutăm din Dej”.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor