logo
RNTV Live

Un singur om a văzut cum se aprinde cu adevărat Lumina Sfântă

lumina.sfanta
Mihai Constantinescu

Un singur om a văzut cum se aprinde cu adevărat Lumina Sfântă. Acesta este Părintele Mitrofan, cel care a intrat pe ascuns în Sfântul Mormânt unde a văzut cu proprii săi ochi coborârea Sfintei Lumini. Acest lucru s-a întâmplat în 1926, în Sâmbăta Mare.

A povestit totul  după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

 

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt… Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului.”

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I

citeşte continuarea aici http://jurnalmm.ro/marturia-singurului-om-care-intrat-pe-ascuns-sfantul-mormant-cum-se-aprinde-de-fapt-lumina-sfanta/

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor