VIDEO/ Bugetul municipiului Ploieşti, pe masa consilierilor locali. Ce instituţii au primit bani în plus?

bani în plus

VIDEO/ Bugetul municipiului Ploieşti, pe masa consilierilor locali. Ce instituţii au primit bani în plus?

Şedinţă de Consiliul Local extrem de importantă astăzi. Aleşii locali au stabilit bugetele de venituri ale instituțiilor subordonate Consiliului Local. Şedinţa a decurs fără probleme.

Pentru CSM s-a cerut suplimentarea bugetului. Iniţial s-a propus suma de 12 milioane şi jumătate, considerată insuficientă pentru nevoile Clubului Sportiv Municipal. S-a propus suplimentarea  bugetului 500 de mii. Banii vor fi alocaţi prin subvenţie de la bugetul Local .

De suplimentare de buget au avut parte şi alte instituţii. Este vorba despre Filarmonica „Paul Constantinescu”, cât şi Parcul memorial „Constantin Stere”. Au fost alocate fonduri şi pentru investiţii şi bunuri şi servicii.

Bani în plus a primit şi Teatrul Toma Caragi. Aici se va construit un bazin colector de apă necesar în caz de incendiu.

UPDATE

Discuţii au fost şi pe marginea bugetului pentru salubrizare. Suma alocată pentru acest segment, de 14 mil. de lei, a fost considerată insuficientă de către unii consilieri. Banii vor ajunge doar pentru 7-8 luni de zile.

Pentru a se rezolva această problemă, au fost diminuate sumele alocate pentru diverse show-uri municipale. Au rămas bani doar pentru premierea elevilor şi mai puţin pentru activităţi culturale stradale, cum ar fi şi pentru” Ploieşti, Târg Domnesc”.

Vom reveni

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here