logo
RNTV Live

Video-Sinucidere sau crimă? Rudele tânărului găsit spânzurat în Germania vor adevărul!

Raluca Eparu

Tragedie într-o familie din Prahova, după ce fiul de 28 de ani plecat la muncă în străinătate, a fost găsit spânzurat într-o pădure din Germania, la marginea orasului Gifhorn. În timp ce grupul cu care plecase susţine că tânărul s-ar fi apucat de droguri şi că asta i-a adus sfârşitul, familia e convinsă că el a fost ucis de un consătean cu care locuia în Germania şi care voia banii săi. Lucian Muşat, tânărul de 28 de ani şi-a făcut casa din Ciorani cu mâinile sale. Era priceput la toate şi serios, voia să facă ceva cu viaţa lui, spun rudele, şi poate tocmai de aceea a vrut în vară să plece în Germania să lucreze în construcţii. Periodic îi anunţa despre cum se descurcă acolo. Pe 9 decembrie, Lucian urma să se întoarcă, să petreacă sărbătorile cu cei dragi. Cu o zi înainte îşi sunase familia că vine, dar atunci a fost ultima dată când bieţii oameni au mai vorbit cu el. Disperaţi că tânărul nu mai răspunde la telefon, oamenii au sunat pe toţi cei care se aflau cu el în Germania. Aşa au aflat că Lucian a ajuns la spital în urma unei altercaţii, după ce spânzurase în glumă o maimuţă de pluş a colegului de apartament.

maimutza

Pe 14 decembrie, fratele lui Lucian (cel din video) a mers la poliţia din Prahova şi l-a declarat dispărut. A fost contactată poliţia din Germania care l-a şi găsit spânzurat după aceea. Rudele cred, însă, că după ce a ieşit din spital, tânărul a fost sechestrat, bătut şi pe urmă spânzurat de cel cu care stătea în Germania, Ionuţ Gavrilă, zis Ghiorlanul. Acesta îi trimisese fratelui lui Lucian un filmuleţ în care îl ameninţa pe Lucian.

Rudele au încercat să-l contacteze pe Ionuţ, dar nu l-au găsit. Au aflat pe urmă, că toţi cei cu care plecase Lucian s-au întors acasă, inclusiv colegul de apartament care ar fi avut şi bagajul tânărului. Bagaj pe care nu l-a predat familiei nici acum. Acum oamenii se pregatesc sa il aduca acasa într-un sicriu. Ei asteapta vesti de la autoritatile germane, pentru a-l repatria. după ce îl vor înmormânta, însă, spun ei, vor merge până în pânzele albe ca să afle adevărul, iar tânărul să se poată odihni liniştit pe lumea cealaltă.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor