logo
RNTV Live

VIDEO/A fost un an atipic pentru viticultură: Culesul strugurilor a început mult mai devreme. Se anunță producții bune și vinuri excepționale

cules struguri1 (Large)
Oana Stoica

A început culesul strugurilor, cu aproape o lună mai devreme decât în alți ani.

În zona viticolă Dealul Mare e mare forfotă în vii. Producătorii de vinuri au fost nevoiți să înceapă culesul strugurilor.

A fost un an plin de neprevăzut pentru viticultori.

De peste 80 de ani, viile din Prahova nu au fost supuse unor condiții climatice atât de neobișnuite.

Primăvara a fost secetoasă, în schimb vara a adus ploi cât pentru un an.

Surprinzător însă, producția de struguri se anunță foarte bună, iar vinurile, în special cele roșii, vor fi unele de excepție.

Și la Urlați, în podgoria aparținând de peste 84 de ani Casei Bolgiu, este în toi culesul.

Proprietarii viilor au demarat de câteva zile culesul strugurilor albi, din soiul Sauvignon Blanc.

”Faptul că strugurii au acumulat cantitatea de zahar pe care ne-o doream, mult mai repede față de anii anteriori, a determinat începerea recoltatului mult mai devreme. Pe data de 22 august am început culesul cu soiul Muscat Ottonel, după care Sauvignon Blanc și Fetească Alba. Aș vrea să spun că ne așteptam la un an mai lejer după cum începuse, fără ploi în mai și iunie, însă luna iulie, în care a plouat zilnic, ne-a pus în mișcare și a compensat”, ne-a declarat Ștefan Bolgiu, proprietarul Cramei Bolgiu.

Ploile au afectat viile prin apariția bolii numită ”putregaiul cenușiu”. Totuși, dacă bolile specifice vor fi ținute sub control, vinurile roșii produse în zona Urlați, în Crama Bolgiu, vor fi unele de excepție în acest an.

 

”Nu pot spune dacă vor fi mai bune vinurile albe sau cele roșii. Fiecare an are specificul lui. Nu se pot compara vinurile produse în doi ani diferiți. Totuși, dacă nu vom mai avea ploi în perioada următoare, sunt sigur că vom avea vinuri roșii de top”, ne-a mai declarat Ștefan Bolgiu. 

Imaginile următoare au fost surprinse în timpul recoltatului și procesatului strugurilor, în urmă cu o zi, în podgoria Casei Bolgiu.

Citește despre vinurile speciale  de Casa Bolgiu : https://portal.republikanews.ro/video-vinul-popii-licoarea-prahoveana-nascuta-dintr-o-poveste-de-sute-de-ani/

Citește și : https://portal.republikanews.ro/videoviile-de-la-valea-calugareasca-sunt-incarcate-de-struguri-vom-avea-un-an-de-exceptie-pentru-vinurile-rosii/

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor