logo
RNTV Live

Vreme bună de 1 mai. Temperaturile vor ajunge la 26 de grade

soare
Oana Stoica

Chiar dacă week-end-ul se anunță unul cu ploi, în multe regiuni din țară, temperaturile nu vor scădea dramatic în acest interval.

Meteorologii au emis o avertizare pentru instabilitate atmosferică și precipitații însemnate cantitativ, care intră în vigoare de mâine, sâmbătă, de la ora 10, fiind valabilă până duminică la ora 11.

În unele regiuni, aversele vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.

Cei care au ales să petreacă minivacanța de 1 Mai la mare, pe litoral, vor avea vreme în general bună, cu înnorări și cu temperaturi ceva mai scăzute față de restul țării, din cauza vântului care va bate cu mai multă putere.

De 1 mai însă, vremea își revine, iar soarele se anunță a fi prezent în mai toată țara. Pe litoral temperaturile vor urca până la 16 grade Celsius. În zona Munteniei, inclusiv în Prahova, vremea va fi caldă de Ziua Muncii. Ploile vor ocoli regiunea, iar temperaturile vor urca până la 25-26 de grade Celsius. Așa că este vreme numai bună de ieșit la iarbă verde, la un grătar.

 

Sursa: agerpres

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor