Bombă la SGU! Consiliul de Administrație este suspendat! Primăria în alertă!

Consiliul de Administrație este suspendat în urma unei hotărâri a Tribunalui Prahova, secția a II-a civilă

În urma unei decizii a instanței, Consiliul de Administrație al SGU Ploiești nu mai poate lua decizii. 

Conform soluției date astăzi, instanța admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Scarlat Maria Manuela, în contradictoriu cu pârății SGU Ploiești și Municipiul Ploiesti, prin Consiliul Local  suspendă executarea hotărârii nr. 42/2017 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea la care face referire decizia instanței este cea de numire a membrilor Consiliului de Administrație la SGU, hotarare contestată atât in mass-media cât și la nivelul opiniei publice.

https://www.republikanews.ro/ca-contestat-instanta-abuz-fara-precedent-exclusiv/

În condițiile în care, potrivit acestei decizii a instanței, actualul CA se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei, Municipiul Ploiesti prin Consiliul Local va trebui să emită o altă hotărâre prin care să fie numite alte cinci persoane în funcția de administrator, iar corect ar fi să fie cele numite cele care au obtinut punctajul legal stabilit de comisa de selecție.

Este, într-adevăr, o bombă care face ca SGU – și așa șubredă – să se cutremure din temelii.

Ce se va întâmpla dacă reclamanta are câștig pe fond în dosar? Înseamnă că CA-ul de la SGU a funcționat în ilegalitate, asa acum a fost si numit, iar deciziile luate, de atunci și până acum, sunt nule!

Trafic de influență sau abuz în serviciu? Decizia care va da fiori

Dacă decizia pe fond va demonstra ca acest Consiliu de Administrație este ilegal, cine va plăti pentru numirea celor 5 membri suspendați? Cine sunt vinovații?

Rămâneți pe republikanews.ro pentru a vedea mâine răspunsul autorităților locale!

FOTO DOCUMENT

 

Reacția reprezentanților primăriei:

https://www.republikanews.ro/presedintele-ca-de-la-sgu-minte-de-ingheata-apele-cum-vrea-sa-se-scoata-ionut-cretu/

https://www.republikanews.ro/consiliul-de-administratie-al-sgu-suspendat-primele-declaratii-dinspre-primaria-ploiesti/

Așteptăm un punct de vedere din partea reprezentanților Primăriei Ploiești, dar și din partea persoanelor implicate la adresa: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here