logo
RNTV Live

Denisa Stoian a câștigat Aphrodite Cup!

denisa stoian
Cristian Anghelescu

Denisa Stoian a câștigat Aphrodite Cup!

După ce, în urmă cu o săptămână, au reușit să câștige 4 medalii la Turneul Internaţional de Gimnastică Ritmică de la Lisabona, gimnastele CSM-ului Ploiești, Denisa Stoian și Miruna Ciocârlan, au avut parte de o nouă provocare.

Este vorba despre Turneul internațional “Aphrodite Cup”, compeție desfășurată în Grecia, la Atena, în Faliro Olympic Indoor Hall, și care a reunit la start competitoare dintre cele mai valoroase din țări cu tradiție în gimnastica ritmică: Kazahstan, Estonia, Slovacia, Cipru, Rusia, Grecia, Argentina, Turcia, Cehia, Malaezia, Canada, Spania, Irlanda și România.

De remarcat faptul că ambele sportive ale CSM-ului au reprezentat România!

Denisa, mai valoroasă de la un concurs la altul!

După ce a cucerit medalia de argint în concursul individual desfășurat în capitala Portugaliei, Denisa Stoian a făcut un nou concurs de excepție și la Atena. Ea a reușit să-și adjudece prețiosul trofeu, implicit medalia de aur, la categoria junioarelor născute în anul 2003!

La capătul unei prestații consistente, Denisa s-a impus în fața Rozei Abitova, reprezentanta Kazahstanului terminând competiția la jumătate de punct după reprezentanta CSM Ploiești! Iar speranța gazdelor, Ioana Magopoulou, a prins locul al treilea la peste trei puncte de campioană!

 

Denisa a făcut spectacol la cerc și măciuci, aparate la care a primit cele mai mari note din concurs, 15.250, respectiv 14.750! La terminarea competiției, ea a făcut un total de 54.100, punctaj care a impus-o pe prima poziție a podiumului!

Miruna a terminat pe locul cinci

La categoria junioarelor născute în 2004, Miruna Ciocârlan nu a reușit să prindă podiumul clasându-se a cincea.

După Sabina Bakatova (Kazahstan), Polina Murascho (Estonia), Aibota Yertaikyzy (Kazahstan) și Petra Horvathova (Slovacia). Miruna a strâns un total de 47.100, la aproape patru puncte de prima clasată.

De remarcat faptul că cea mai titrată gimnastă a secției, Denisa Stoian, este calificată la toate cele patru finale pe aparate, show care va debuta în această după-amiază.

După ce, la aceste ore ale dimineații, organizatorii au programat o plimbare prin Orașul Zeilor, punct terminus urmând a fi fortificaţia antică Acropole.

 

 

 

 

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor