logo
RNTV Live

În cadrul programului “Noua Casă” din 2024, cei care doresc să-și achiziționeze o locuință având un avans minim de 5% pot solicita împrumuturi

Programul-Casa-Verde-Guvern
Constantin Corina


Programul “Noua Casă” din 2024 permite celor care doresc să-și achiziționeze o locuință cu un avans minim de 5% să solicite împrumuturi începând de azi. Un total de 16 instituții bancare primesc dosare pentru acest program

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță că Programul NOUA CASĂ 2024 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul Finanțelor în valoare de 1 miliard de lei a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în program.

Potrivit Fondului, românii interesați să-și achiziționeze o locuință pot apela la una dintre cele 16 bănci partenere pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.

Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, având un avans minim solicitat și comisioane de administrare reduse în acest an cu 50%. De asemenea, s-a implementat o reducere cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a altor acte.

Informații detaliate privind condițiile de eligibilitate și documentele necesare pot fi găsite pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, beneficiarii pot consulta Ghidul NOUA CASĂ 2024.

De la lansarea Programului PRIMA CASĂ în 2009 și până în decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, sprijinind astfel credite în valoare de 63,8 miliarde lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituții financiare și este cea mai lichidă garanție, fiind plătibilă în maxim 90 de zile de la solicitarea de plată a finanțatorului, însoțită de documentația completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor