logo
RNTV Live

Reguli noi pentru bursele elevilor

burse_elevi_43805800
Erika Stoica

Începând cu anul școlar 2024/2025, prezența la școală și media la purtare vor deveni criterii esențiale pentru obținerea mai multor tipuri de burse. Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu vor mai fi eligibili pentru diverse categorii de burse, printre care se numără bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială și bursa tehnologică.

În contrast cu legislația actuală, care permitea acordarea burselor de excelență și merit indiferent de numărul de absențe, modificările propuse impun un prag strict în ceea ce privește prezența și comportamentul elevilor.

De asemenea, conform noilor reglementări, un elev care nu obține media 10 la purtare la finalul anului școlar va pierde bursa de merit în anul școlar următor, conform Articolului 108 (18) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Bursa tehnologică nu va fi acordată în primele trei luni calendaristice din anul școlar următor pentru elevii care au comis abateri disciplinare grave, ce conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent.

Ministerul Educației propune introducerea unui nou tip de bursă, de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii cu medii de peste 7, începând cu anul școlar 2024-2025.

Astfel, conform proiectului de ordonanță de urgență, în anul școlar 2024-2025, se vor acorda următoarele burse:

bursă de excelență olimpică (I și II),

bursă de merit – 450 de lei/lună,

bursă de reziliență – 300 de lei/lună,

bursă socială – 300 de lei/lună,

bursă tehnologică – 300 de lei/lună.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor