logo
RNTV Live

A venit și spectacolul!

penalti Petrolul
Cristian Anghelescu

A venit și spectacolul!

Două victorii în startul de campionat, în campionatul Seriei a III-a a Ligii a III-a, 3-1 cu Viitorul Domnești și 1-0 la Sporting Roșiorii de Vede. De aici pornește Petrolul meciul cu FC Aninoasa, joc contând pentru cea de-a treia etapă a eșalonului trei, Seria a III-a.

Chiar dacă nu a fost spectacol, “lupii” și-au atins obiectivul iar asta pare a fi cel mai important.

Adversara, FC Aninoasa, a fost una dintre partenerele dintr-un meci amical jucat în Dâmbovița și terminat fără victorie, 2-2 (2-0)!

Tavi Grigore mizează pe același lot pe care l-a deplasat în Teleorman iar șansele ca primul 11 să se schimbe sunt mici.

Ce declarase antrenorul oaspeților înainte de joc

Înaintea meciului, tehnicianul oaspeților, Cristian Bălașa, nimeni altul decât tatăl fotbalistului Mihai Bălașa a declarat:  “Va fi un meci greu având în vedere că Petrolul este favorita principală la promovare din serie. Petrolul reprezintă un nume greu în fotbalul românesc și sperăm să ne ridicăm la nivelul adversarului chiar dacă venim după două înfrângeri. Noi nu avem nimic de pierdut, presiunea va fi pe petroliști. Îmi doresc foarte mult să jucăm un fotbal de calitate așa cum am făcut-o în amicalul disputat în vară. Sperăm să producem surpriza la finalul întâlnirii. Un proverb românesc spune că buturuga mică poate răsturna carul mare. Sper ca atmosfera din tribune să nu-i copleșească pe jucătorii noștri. Din ce știu vom avea și noi susținătorii noștri care ne vor fi de mare folos”, a transmis Bălașa înaintea jocului de pe “Ilie Oană”.

Și, într-adevăr, aproape 50 de fani ai echipei oaspete au luat loc în sectorul rezervat lor. Dar fără să se remarce, asistând la spectacolul celor două galerii ale gazdelor.

Bine așezată în teren, cu fundașii bine sprijiniți de cei patru mijlocași, echipa oaspete a anihilat toate acțiunile ofensive ale Petrolului din primul sfert de oră.

Jocul, fază cu fază

A fost nevoie de o fază complicată, cu Saim pătruns în careu pe flancul stâng și o ținere a lui Neaga, motiv pentru care arbitrul a dictat penalti! O decizie luată relativ ușor și o execuție impecabilă a lui ARNĂUTU (16) au condus la deschiderea scorului: 1-0!

După alte șase minute, în urma unui corner executat de Puchea, Prunescu a plasat balonul cu capul, din 6 metri, dar portarul a respins formidabil, de sub bară! Iar Saim (30) a reluat puțin peste poartă din dreptul punctului cu var!

După alte două minute, Puchea a vrut să centreze dar mingea s-a dus spre vinclul colțului scurt fiind deviată extraordinar de portarul Prisăceanu, în corner!

În minutul 37, însă, tot ce a făcut bine până atunci s-a risipit pentru goal-keeperul oaspeților. La o pasă de 40 de metri a lui Catană, Prisăceanu a ieșit, bezmetic, la 16 metri dar prea târziu pentru a evita reacția lui PUCHEA: 2-0!

Repriza secundă a debutat cu un moment excepționat oferit de fanii peluzei Latină.

La aniversarea a 5 ani de existență, suporterii de la United au prezentat un moment de coregrafie special. Ei au fost aplaudați de către toți cei prezenți!

Exact ca în prima repriză, după 15 minute Petrolul a reușit să marcheze pentru 3-0! Cu o detentă impresionantă, PRUNESCU s-a înălțat peste Pahonțu și a trimis cu capul în plasă!

Primul șut al oaspeților a venit târziu, în minutul 75 atunci când Radu a reluat balonul cu capul până în brațele lui Bolboașă.

În primul minut al prelungirilor, la capătul unei faze de excepție a lui N. Popescu, LAMBRU (90+1) l-a executat pe Prisăceanu cu un șut fără speranțe: 4-0!

Pe total, un meci reușit al gazdelor cu o replică modestă a oaspeților și o nouă izbândă. De această dată după un joc cu patru goluri!

Casetă

FC Petrolul Ploiești – FC Aninoasa 4-0 (2-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 2500. Marcatori: Arnăutu (16, penalti), Puchea (37), Prunescu (58), Lambru (90+1)

FC Petrolul: Bolboașă – Catană (80 Ciocâlteu), Prunescu (cpt), Frâncu (65 N. Popescu), Velisar – Antoche – Lambru, Chindriș, Puchea (74 Păun), Saim – Arnăutu (78 Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.  

FC Aninoasa: Prisăceanu – Marina, Neaga, Pahonțu, Diță (67 Năstase) – Călinescu (67 Rusu), Dinu, Blas, Grigorescu – Maican (cpt) (59 Codroiu) – Radu (74 Leotescu). Antrenor: Cristian Bălașa.

Cartonașe galbene: Saim (38)/ Neaga (16)

Au arbitrat: Marius Naidin (Pitești) – Marian Mihai Ionescu (Suseni) și Lucian Tănase (Pitești)

Observatori: Mugurel Vădan și Victor Radu (ambii din București).

 

 

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor