logo
RNTV Live

Victorie a Tricolorului în primul amical cu Steaua

volei steaua tricolorul
Cristian Anghelescu

Victorie a Tricolorului în primul amical cu Steaua

Voleibaliștii Tricolorului au susținut primul meci amical al acestui an, în această după-amiază, adversară fiindu-i Steaua București. Adică, echipa clasată, la acest moment, pe primul loc în ierarhie, la două puncte de ploieștenii regăsiți pe locul secund.

Partida s-a jucat la București, în Sala „Mihai Viteazul” a Regimentului de Gardă, pe parcursul a cinci seturi.

Demonstrând forma bună cu care au încheiat anul, elevii lui Sergiu Stancu au câștigat cu 4-1 (17-25, 25-16, 25-19, 25-17, 25-21).

Echipa de start

Antrenorul oaspeților a început cu sextetul Carrasco, Lică, Olteanu, Milivojevic, Bissette, Stulenkov și Kroiss libero.

Pe parcursul meciului au evoluat aproape toți ceilalți voleibaliști deplasați: Dushkov, Jorna, Bartha, Kullo și Tudor Magdaș.

S-au remarcat Milivojevic, Lică, Kullo și Olteanu, cei patru valorificând circa 100 dintre atacurile ploieștenilor.

Mâine, de la ora 18:00, Tricolorul va acorda revanșa “militarilor”, partida fiind găzduită, de această dată, la Sala Sporturilor “Olimpia”.

O nouă provocare pentru tânărul Tudor Magdaș

Cel mai nou transfer al Tricolorului, Tudor Magdaș, a ajuns la Ploiești de la CSS 2 Baia Mare, echipă cu ceva probleme la acest moment.

Joacă pe poziția de “centru”, are 202 cm și este născut la 10 iunie 1998! Este campion național de Juniori 1, organizatorii desemnându-l drept cel mai bun trăgător al turneului final din 2016!

Declarația antrenorului Sergiu Stancu

După joc, tehnicianul echipei din Ploiești a acordat câteva cuvinte pentru cititorii Republikanews. Iată ce a spus acesta:

“Meciul a fost unul intens, de bună calitate, sunt mulțumit cum s-au mișcat băieții după această pauză! Ne așteaptă un joc greu, sâmbătă, cu Galațiul, dar vreau să cred că o să putem câștiga!”

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor