Cardurile sociale pentru alimente vor fi încărcate cu 250 de lei începând de luni. Anunțul ministrului Adrian Câciu
Încărcarea cardurilor pentru alimente cu 250 de lei va începe luni pentru aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, a anunțat ministrul Adrian Câciu
“De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 lei pentru aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 15-25 aprilie 2024“, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook. Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt: persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews